Iar scriu....

Iar sunt intr-o stare de care mi-a fost teama.Sa fie oare adevarat ca de ceea ce iti este frica,de-aia nu scapi?Pai atunci trebuie sa nu imi mai fie frica de nimc si de nimeni!Cum este sa traiesti...fara frica de nimic?Unde este adrenalina?Hehehehehe...Rad eu dar nu este rasul meu nici de data aceasta!
Este greu pana sa ma urnesc in a scrie cateva cuvinte ,ce reflecta o stare de spirit de moment,pe care maine s-ar putea nici sa mi-o aduc aminte!
Am crezut ca doi ani departe de el,au fost doi ani in care s-au transformat multe spre bine,atat in el cat si in mine!Dar se pare ca m-am inselat!Primele saptamani a fost totul ok(nu pot spune ca de vis ,caci nici nu vroiam mai mult).Dar se pare ca odata capatat un obicei si patruns in adancurile sufletului si trupului,acesta isi va face simtita prezenta ca un laitmotiv pe portativul existential!Mi-am spus ca trebuie sa fiu la fel ca prima zi...la fel ca primii ani...Sa ii daruiesc tot ce are nevoie,mai putin ....iubire!Nu il mai vreau ca iubit,dar il doresc ca omul caruia i-am oferit totul!Se spune ca atunci cand oferi,sa nu astepti nimic in schimb!De ce sa nu astepti nimic?Traim totusi intr-o lume reala si mi se pare echitabil sa primesti ceva in schimbul a ceea ce oferi!Poate nu in egala masura,dar acolo,putin din inima.....!
Ce facem atunci cand daruim totul si nu numai ca nu primim nimic,dar mai rau...cel asupra caruia iti este indreptat binele se intoarce impotriva ta cu si mai multa rautate!Pe ce se poate da vina?Pe cine?De ce?

Nimic....

Nu cred ca mai vreau nimic de la nimeni...Nu stiu daca mai am puterea de a simti durerea sufletului.Imi este teama de o imunitate viscerala !Imi este teama si de a ramane gol...vidat intr-un interior in care credeam ca tin pastrate intregile mele sentimente,dar se pare ca ceva nu s-a sincronizat...Exista odata acel razboi din interior in care iubirea se lupta odata cu ura...Si iata ca exista intr-un final deloc acceptabil mie ...un castigator!A castigat ura pentru el!Dar totodata am "castigat" si eu ceva: scarba fata de mine insumi!Teama...?Da,imi este teama ca aceasta scarba am sa o revars asupra unui om,care poate nu va merita!Dar..asta este viata...
Ce am de facut?Nu stiu....Sau...nimic?
Nu vreau sa traiesc cu ura pentru cineva...Trebuie sa lupt sa transform aceasta ura in ceva care sa imi confere linistea de care am atat nevoie!
Si daca nu voi reusi...atunci nu va mai fi....NIMIC!

Mult...Timp...

Si cand spun mult...inseamna mult timp trecut de cand nu am mai scris pe blog...Si totul doar pentru ca nu am avut....timp dar mai ales nu am avut inspiratie...Am avut momente in care simteam ca odata apucat sa scriu,sansele sa ma fi oprit prea curand, ar fi fost destul de mici,dar am preferat doar sa...tac,sa imi pun catuse mainilor si sa imi vad de drum...Acum nu stiu de ce scriu.Poate o forma de descarcare ma ajuta sa trec peste un moment de...ura!Nu,nu urasc un om...ci o stare!Starea in care ma aflu acum!Oamenii nu pot fi urati(cel putin unii),ei pot fi compatimiti,asta ca sa nu spun patru cuvinte...sunt demni de mila!
Vreau sa incerc sa imi adun gandurile si sa scriu mai...mult...Totul este sa am....timp!